Pentru mine insa exista niste diferente:

· Pozitia scaunului meu din camera instrumentelor s-a schimbat; se afla pe diagonala, in celalalt colt al camerei;

· In locul celor 16 LCD-uri acum trebuie sa ma lupt numai cu 2 (este adevarat de dimensiuni sensibil mai mari).

Insa nu acestor lucruri vreau sa aloc aceste randuri. Vreau sa scriu despre Haiti.

In Haiti a fost un cutremur care a lasat in urma multe victime si pagube materiale. Mass-media, bucuroasa ca in sfarsit poate crea reality show-uri cu oameni care plang si sunt acoperiti de sange, prin imagini socante, a sensibilizat opinia publica de pretutindeni. Astfel ajutoare materiale si financiare au inceput sa curga inspre America Centrala.

In urma cu mai bine de o saptamana o stire aparte a fost integrata in suita informatiilor din lumea petrolului la care avem acces: echipajul de pe S si-a donat banii destinatati achizitiilor de echipamente recreative (12.600 EUR) unui ONG dedicat sinistratilor din Haiti.

La numai o zi de la aceasta veste echipa responsabila cu gestionarea banilor de recreere a echipajului nostrum lanseaza un sondaj de opinie: vrem sau nu sa donam banii nostrii pe un an de zile (2500 USD) sinistratilor din Haiti?

Pe lista lasata la vizier, mai mult sau mai putin anonim, s-a votat. Optinunile echipajului aratau ca 55% din cei si-au exprimat parerea NU doreau sa trimita banii in Haiti. Motivul? Avem prea multe echipamente stricate in sala de sport si banii ar putea fi folositi pentru noi.

Exact in ziua in care votul expira, DN vine la mine cu o lista nominala sa ma intrebe daca doresc sau nu sa donam banii. I-am spus ca am votat déjà si ca raspunsul meu este NU. Nu intelegeam de ce nu s-a folosit lista de la vizier pentru a centraliza rezultatele.

La sfarsitul zilei am constatat fara surprindere ca eram singurul care era trecut cu NU pe lista nominala. Toti colegii mei devenisera intre timp filantropi.

Astfel, al doilea vot, cel cu strigare nominala, a adus companiei rezultatut dorit de departamentul de Relatii Publice: flotei CGGV ii pasa de America Centrala.

Evident ca am inceput sa aud soapte ale unor colegi americani care se intrebau retoric ce fel de om sunt daca nu imi pasa de necazul altora.

Cu sau fara drame umane, timpul pe vapor se scurge la fel. O data la 5 zile imi spal rufele. De fiecare data cand scot din uscator rufele altuia le imparutesc ca si cum ar fi ale mele. Nu spun la nimeni cine este anonimul care isi dedica 5 minute pentru alt coleg. Sunt singurul care nu arunca grabit hainele altuia botite.

Majoritatea colegilor mei dorm linistiti stiind ca si-au strigat, ca la o nunta cu lautari, generozitatea.

E mai simplu sa ajuti oameni pe care nu ii cunosti, cu bani care nu sunt ai tai, decat sa impaturesti tricoul unui coleg care probabil ca nu isi vede capul de treburi.

Acest lucru atrage dupa sine cresterea pretului la alimente cu 10 pana la 40% (carnea de pui).

Au trecut alegerile. A venit vremea sa mai strangem cureaua si sa mai punem o haina pe noi!

Ce bine mamaie ca mai ai faina pe balcon!

Daca exista cineva interesat de aventurile mele si nu are timp de lectura laborioasa, poate accesa aceasta adresa unde totul este prezentat sub forma unor mesaje tip SMS.

Romanii au dat din totdeauna dovada lipsei de viziune pe termen lung, a lipsei de responsabilitate vis-à-vis de tara si de propriul popor si a lipsei unei statornicii in intelegerile facuta cu alte natii.

Ne madrim cu imaginea unei salcii batute de vant care se indoaie frenetic, insa nu se rupe!

Dincolo de aceste analize extrem de largi, ne raman dovezile marunte, de zi cu zi, date de lipsa de responsabilitate a functionarilor publici si a furnizorilor de servicii de orice fel, la fel ca si cele date de politicienii nostrii care nici macar nu mai au timp sa ne minta frumos in goana lor de amortizare a investitiei progresului in ierarhia “profesionala”.

Dupa ce am inceput sa calatoresc prin lume mi-am dat seama ca exista locuri mult mai frumoase decat acasa. Singurele avantaje ale locului – o cvasi-salbatacie si o libertate extraordinara de miscare (cca 40% din mamiferele mari ale Europei vietuiau in spatial Carpato-Danubiano-Pontic, iar eu in tinerete puteam sa imi pun cortul oriunde in muntii Carpati) – dispar lent prin retrocedarea in integrum a proprietatii, vanatul excesiv si exploatarea irationala si ilegala de lemn.

La inceputul acestei ierni am urmarit la TVR1 un material TV cu o familie alcatuita dintr-un britanic si o romanca. Dupa mai multi ani petrecuti la Londra cei doi se hotarasc sa faca copii.

In acel moment sotul britanic, care pretuia componenta multinationala a familiei lui, are initiativa mutarii in Romania. Motivul? “A fi britanic este in inima ta, simti asta oriunde in lume, insa copiii mei trebuie sa vada cum este sa fii roman”. Adica a fi roman este legat de loc, de Romania!

Am inceput sa sper. Asadar, daca romanii s-ar imprastia in lume, ei ar putea sa devina mai intelepti, mai harnici, mai educati, etc.

Imi place sa cred despre mine ca cei 4 ani de munca printre straini m-au ajutat sa devin mai responsabil, mai bun profesional, mai serios. Vad aceste schimbari in alti romani care au urmat traiectoria mea. Teoria conturata de londonez parea sa fie verificata de practica!

Aseara, de Revelion, majoritatea posturilor TV au facut ratting serios cu manele. In aceste conditii, la influentele culturale care au modelat poporul roman – romane, slave, tatare, otomane si austro-ungare putem sa adaugam fara urma de indoiala influentele tiganesti.

In aceste conditii speranta corectarii atitudinii romanesti in exteriorul spatiului carpato-danubiano-pontic este redusa la tacere de povestile horror in care “purtatorii de traditie” au un comportament ilegal si antisocial prin Europa.

In aceasta situatie pe cine sa credem: pe cel care spune ca romanismul este legat de spatiul geografic sau faptele ce arata ca a fi roman este in inima?

Daca veti citi urmatorul bilant al “cartierului” in care tocmai mi-am cumparat apartament, veti intelege ce m-a tinut departe de acspot.net

Astazi, la ora 08:50 am primit un telefon in legatura cu ea. Sora mea, cu o voce precipitata, imi spune ca mamaia vrea sa se duca pe bulevardul Basarabia, in Pantelimon. De acolo si numai de acolo, pensionarii pot lua GRATUIT 13 kilograme de faina si 5 kilograme de zahar. Pot sa o duc cu masina?

Nu pot. Sunt in santier, cu bucataria in recompartimentare. Ii propun sa facem asta saptamana viitoare.

Mamaia, pensionara trecuta prin multe, stie ca ce e mana nu e minciuna si ca alegerile prezidentiale nu tin la nesfarsit. Fara sa imi spuna se duce singura din Floreasca in Pantelimon de unde vine singura cu 13 kilograme de faina.

La telefon imi spune ca peste 2 saptamani poate lua si 5 kilograme de zahar!

Acum la TVR1 vorbeste Geoana despre protectie sociala. Tinerii din fundal aplauda. Ma intreb daca fetele alea de 20 de ani au acelasi nivel de fitness cu mamaia mea de 80 de ani.

Cu siguranta nu au motivatia ei!

Stau in trafic, ma plimb pe la autoritati, merg pe strada, etc. Toate acestea au avut drept efect pierderea increderii intr-o lume normala, a bunui simt si a eticii.

Totul in Bucuresti este agresiv fara motiv, este grabit fara rost, este exagerat de dragul dramei.

Disciplina este o notiune care dispare incet, incet pana si din DEX, odihnindu-se prafuita pe rafturile unui muzeu de antropologie care trateaza alte popoare.

Ce este si mai grav este ca mi-am pierdut speranta in schimbare. Nu mai pot crede in salvarea colectiva a romanilor, nici macar al unora apartinand unei anumite clase sociale, nivel intelectual sau material, etc.

Salvarea poate surveni exclusiv individual, numai acelora care se pot izola de lumea nebuna de afara, numai acelora care reusesc sa nu se molipseasca de plaga violentei cotidiene.

Numai acestia se pot elibera de stereotipurile nocive tip “baieti descurcareti”, “daca esti bun te ia lumea de prost” si “lumea este o bariera sarita de dulai, trecuta pe dedesubt de catei si pazita de boi” (o metafora care arata ca numai boii se impiedica in legile scrise si / sau nescrise ale societatii).

Eu incep sa pierd batalia. Incep sa ma adaptez. Merg intotdeauna pe prezumtia de vinovatie cand intalnesc pe cineva nou; cel din fata mea vrea sa ma fure sau sa imi dea teapa.

O stare permanenta de stres cotidian astepta doar o stanteie sa se transforme in violenta verbala si fizica. Sunt un pahar mereu ajuns la ultima picatura.

Am devenit un bucurestean tipic. Ies dimineata din casa cu capsa pusa, asteptand prima ocazie sa ma descarc si sa generez la randul meu frustare printre cei din jur.

Nu las de la mine nimic, pentru ca nimeni dintre cei pe care ii intalnesc nu lasa nimic de la ei.

Oare ce persoana va deveni fetita mea?

Fata de pretul stabilit in antecontractul semnat in luna mai a anului 2008, Conarg ne-a oferit o reducere substantiala aplicata pretului fata TVA, menita sa compenseze caderea preturilor la imobiliare.

Pana aici numai de bine.

Insa ca proaspat locatar al complexului suprizele incep sa se adune:

• Nu exista un plan de evacuare al complexului de 998 de apartamente si garsoniere in caz de incendiu;
• Nu exista un instructaj al locatiilor hidrantilor (in caz ca acestia exista);
• Nu exista instrumente de lupta primara impotriva focului la demisol (extinctoare, etc), desi tavanul este impanzit de cabluri electrice suspendate;
• Tavanul jos al parcarii de la demisol nu permite accesul masilor de pompieri in parcare;
• Nu exista un instructaj de folosire al adaposturilor ALA;
• Adaposturile ALA, obiective strategice ale cladirii nu sunt inchise;
• Am fost amanat in repetate randuri in a obtine un plan general al complexului din care detin, la fel cu ceilalti locatari, un procent din partile comune;
• Am fost refuzat in a obtine un istoric legal al terenului pe care este construit complexul; nu am putut macar sa initiez o discutie in acest sens; mi s-a spus ca nu am nevoie de asa ceva!;
• Nu exista un sistem decent de colectare al gunoiului menajer; numai nistee bene (containere mari metalice) REBU aruncate in fata fiecarui tronson de apartamente, sub geamurilor locatarilor care vor sa isi reimprospateze aerul in camere;
• Desi prin contract Quadra Place Management, administratorul complexului, trebuia sa se ocupe de incheierea contractelor la utilitati in numele locatarilor, aceasta apeleaza la terti pentru acest lucru; contra cost, evident!;
• Adapostul ALA si boxa proprie de la demisol au fost transformate in WC de palmasii Conarg; mirosul fecalelor si prezenta lor fizica iti ureza bun venit de fiecare data cand esti in  zona;
• Parcarea de la demisol este murdara.

Traiesc intr-un complex rezidential dintr-o capitala europeana frate! Cine mai e ca mine?! Sper ca nu multi …

O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceesi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.

Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta (de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).

de Marin Sorescu