jurnal acspot

“Mai baieti, majoritatea dintre voi nu vor lucra in geofizica. Sunt locuri prea putine si prea prost platite”
Lumea geofizicii este privita cand cu romantism (cercetatori cu pletele in vant ce vegheaza la bunastarea planetei), cand cu amuzament (baieti care gasesc apa tinand o cracuta in maini).

In anul V de facultate (2002), imparteam cu tata o garsoniera confort III in Ozana, Salajan, Bucuresti. Asta m-a obligat sa privesc aceasta meserie, caruia ii alocasem deja 5 ani de studii, extrem de pragmatic.

Pe vremea aceeia lucram de 2 ani in cercetare la GeoEcoMar si eram aproape de a-mi lua diploma de inginer geofizician.

Inghesuit de foame, mi-am intrebat timid seful de departament daca ma pot angaja pe bani la institut si, daca da, cam cati bani as putea lua.

Raspunsul a fost “incercam”, iar suma vehiculata a fost de 100 USD! Era insuficient pentru a mananca, nu mai vorbesc plata facturilor. Plata chiriei intra deja in domeniul SF.

Initierea mea in geofizica sub aspect financiar nu s-a oprit aici. Am fost dusi in “practica” la Prospectiuni SA. Acolo, timp de 20 de minute, am primit un discurs pe fuga al unuia dintre directori.

Tanar, cu barba nerasa de multa vreme, omul acela ne-a deschis ochii cu o sinceritate debordanta.

- Mai baieti, majoritatea dintre voi nu vor lucra in geofizica. Sunt locuri prea putine si prea prost platite, ne-a spus.
- Insa nu trebuie sa disperati. Geofizica este o zona multidisciplinara si nu va fi greu sa va gasiti un servici in alt domeniu.

Incepeam sa gasesc tot mai multe similaritati intre mine si Luci, personajul masculin principal din filmul Occident. Acest lucru nu ma facea fericit!

Am facut un raport elementar intre cati bani aveam nevoie sa mananc si cati bani puteam face din geofizica. Mi-am dat seama ca viitorul NU suna bine.

In 2003 am m-am angajat la Citibank Romania unde am inceput sa vand credite persoane fizice. Nu prea a mers. Lumea era prea speriata de dobanda mare – 35%.

Produsul greu vandabil la vremea aceea, combinat cu lipsa accesului la un profil de clienti interesati de credite (incepusera sa apara timid, in general angajatii in agentii guvernamentale platite obscen de mult) m-au facut sa caut din nou alternative de supravietuire.

Am avut astfel tot felul de servicii exotice (postas, alpinst utilitar, facilitator de team building, etc).

“Daca ai avea de ales intre a lucra in Romania sau in afara tarii, ce ai alege?”
In 2005 am auzit ca niste fosti colegi de facultate s-au angajat pe bani buni in companii geofizice din afara (Schlumberger, Baker Hughes, CGGVeritas, etc).

Am aplicat si eu in primavara lui 2005 si, dupa o serie de interviuri deloc usoare, am fost acceptat in WesternGeco, divizia de seismica a Schlumberger.

Acest moment mi-a dat din nou de gandit. De ce fusesem eu singurul ales din cei 8 care am fost chemati la teste? Am inteles abia in jumatate de an de ce.

Toti plecam de la premiza falsa ca aceste companii vor genii pasionate de stiinta. Din cauza aceasta ne-am cosmetizat adecvat CV-urile si prezentarile personale.

Putini dintre noi luam in calcul munca fizica. Credeam ca studiile superioare pe care le avem ne dau dreptul sa lucram in birou, in coditii mai mult decat prietenoase.

Toti am spus ca vrem sa ne angajam din pasiune pentru geofizica.

La sfarsitul celui de-al doilea interviu, care a durat 12 ore si a constat din tot felul de teste, recrutatorul mi-a pus 2 intrebari ale caror raspuns m-a facut sa fiu acum unde sunt:

- Alex, zi-mi sincer, de ce vrei sa te angajezi?

Mi-am dat seama de miza si am realizat ca nu are rost sa fiu fals. Am revazut in minte anii in care am trait exclusiv cu grija zilei de maine si am raspuns scurt:
- Pentru bani!

A doua intrebare a fost un altfel de test:
- Daca ai avea de ales intre a lucra in Romania sau in afara tarii, ce ai alege?

M-am gandit din nou atent. Aveam ceva experinte cu angajatorii romani si nivelul lor de “profesionalism”.

- Daca m-as angaja in tara mi-ar fi mai usor sa ma adaptez, as fi mai aproape de familie. Daca as lucra in afara, mi-ar fi mai greu, insa dezvoltarea mea profesionala ar fi mai solida. As alege sa lucrez in afara, am concluzionat.

- Bun raspuns, mi-a zambit imediat recrutatorul si am realizat ca sansele mele tocmai crescusera considerabil.

Ce se intamplase de fapt?

Aratasem ca eram previzibil si disciplinat – pentru bani eram gata sa fac multe. De asemenea, dorinta de a ma dezvolta profesional ma facea mobil. Ma incadram in profilul cautat de companie!

Am intrat astfel intr-un program special – mai multa munca si mult mai multa presiune fata de un angajat obisnuit. Totul pentru o promovare mai rapida.

Trebuie remarcat ca cei selectati pentru acest program proveneau majoritar din tari mai modeste (Europa de est, America de Sud, Asia si Africa).

Programul foarte dur presupunea o motivatie foarte puternica. Ori aceiasi banii pentru cei mai de sus insemnau mult mai mult decat pentru persoane provenite din Europa de vest sau America de nord.

A trebuit sa ma obisnuiesc cu viata cazona de pe vapor, cu lungile absente de acasa, cu prejudecatile unora ca romanii sunt inferiori. Nu in ultimul rand, am invatat sa muncesc disciplinat, o experienta pe care acasa nu am avut-o.

Experienta mea de roman fript de prea multe ori cu ciorba m-a facut sa fiu vigilent
In februarie 2007 m-am casatorit si in vara aceluiasi an am aflat ca voi avea o fetita. Am inaintat imediat o cerere de schimbare a programului. Aveam nevoie sa stau mai mult timp acasa.

La argumentele mele puternice – un copil pe drum – am primit multe promisiuni ca lucrurile se vor aranja intr-un fel. Insa experienta mea de roman fript de prea multe ori cu ciorba m-a facut sa fiu vigilent.

Mi-am trimis CV-ul la mai multe companii similare. Ulterior am inceput sa negociez cu Rompetrol, GeoScan si CGGVeritas.

De la primul angajator, in afara de promisiuni, nu am obtinut nimic. Trebuie remarcat ca acceptasem un salariu net inferior celui pe care il aveam doar pentru a ma intoarce acasa. Nu a fost suficient pentru cea mai tanara formatie de top din Romania!

Lucrurile au mers destul de repede cu cea de-a doua. Prima oferta a fost facuta special pentru un roman. Un pret ridicol de mic pentru experienta mea si momentul acela de expansiune al industriei. Le-am spus ca ma voi mai gandi, insa probabil tonul m-a tradat. Si-au dat seama ca mint si nici macar nu iau in calcul oferta.

Au revenit, de data aceasta cu o oferta mult mai buna, atat profesional cat si financiar. Munca mixta de birou si de teren din oferta presupunea ca eu sa ma mut permanent in Oslo, Norvegia si sa imi aduc acolo familia.

Insa cand am calculat venitul net (taxele in Norvegia sunt de 35%), am scazut banii de chirie si bugetul pentru 3 oameni (eu, sotia si bebelusul) mi-am dat seama ca nu ne permitem sa traim in cel de-al treilea oras scump al lumii.

In paralel am primit o oferta decenta de la CGGVeritas – aceeiasi munca, insa exclusiv pe vapor. Pe langa bani, m-a atras foarte mult programul de lucru – 6 saptamani plecat, 6 acasa.

Se faceau atunci 6 luni decat sefii mei din Schlumberger ma tot plimbau cu promisiuni. Cu planul de rezerva in buzunar am dat companiei un ultimatum. Daca transferul meu nu se realizeaza in maxim o luna, voi demisiona in termenul legal de o luna preaviz.

Ei bine, emailul meu a demonstrat ca totusi cineva citea ce scriam eu. Mi-au raspuns in mai putin de 45 minute ca contractual meu va si desfacut la sfarsitul lunii. Eram socat, insa si bucuros ca scap de astfel de angajatori.  Evident, a gandi ca un roman a constituit un avantaj in aceasta situatie!

Dupa o scurta pauza am revenit in Golful Mexic, insa de data aceasta sub culorile unei alte echipe.

Si aici merita sa amintesc ceva interesant. Mi-am negociat salariul in lire sterline, o moneda la vremea aceia foarte buna. Raportul lira / euro era in februarie 2008 de 1.5.

Cand am primit primul salariu – 2 luni mai tarziu – raportul acesta ajunsese la 1.2. Pierdusem 12.5% din cauza variatiei monedelor de schimb.

M-au judecat ca pe un caz singular si au pierdut din vedere ca eu sunt exponentul unei generatii
Nu regret nici acum pasul pe care l-am facut. Imi place mai mult mediul in care am intrat. Nimic din indoctrinarea acerba la care fuseseram expusi asupra concurentei nu era adevarat.

Am gasit aici niste similitudini intre Romania si Schlumberger:

Romania a investit in mine 17 ani de scoala gratuita. Schlumberger a investit peste 30.000 USD in training.

Niciuna nicialta nu au stiut sa isi protejeze investitia. Nu mi-au oferit nicio alternativa de a ramane in tara sau in companie.

Ambele m-au judecat ca pe un caz singular si au pierdut din vedere ca eu sunt exponentul unei generatii. Comportamentul meu este tipic pentru un numar mare de cetateni / angajati.

Consider ca ambele au pierdut. Eu am ramas pragmatic si ancorat in realitatea financiara.

Obligat de imprejurari, evident!

This entry was posted on Luni, Noiembrie 24th, 2008 at 12:23 pm and is filed under parerea mea, romani, straini, viata de cartier. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.