Cu 10 ani in urma imi imbarbatam vecinul si prietenul CI a carui mama era pe moarte. Ii spuneam ca oamenii se obisnuiesc cu orice, pana si cu durerea cea mai mare.
Mama lui pana la urma a murit. La inmormantare a baut cantitati enorme de alcool. Mi-a spus cu ochi tulburi ca am avut dreptate doar partial. Se obisnuise cu privelistea mamei suferinde. Se obisnuise si cu gandul ca aceasta va muri. Insa momentul inevitabil l-a luat pe nepregatite.
Mama mea a murit pe 11 martie. Am fost luat pe nepregatite. Mi-am inghitit rapid nodul din gat si m-am concentrat pe pachetul de sarcini presupus de o inmormantare.
Imi place sa cred ca monstruozitatea luciditatii mele si planificarea atenta a fiecarui amanunt au drept scuza stilul meu de viata. Caruselul nebun in care ma invart a facut din mine o masina. Inima mea de mult nu mai are niciun cuvant de spus cand vine vorba de luarea unei decizii sau de planificarea unui proiect.
Bucuria mea este ca am primit aceasta veste cat eram pe uscat. Genul asta de vesti daca sunt primite pe vapor te pot innebuni.
Penitenta mea este gandul ca am fost plecat atat de mult departe ea. Nici cand a murit nu am fost langa ea.
In viata de ce ti-e frica nu scapi!
Imi pare foarte rau de vestile primite si de intreaga situatie – mai ales acum, la intoarcerea ce parea promitatoare. Sper sincer ca mama ta este acum intr-un loc mai bun decat acesta; dumneaei va trai in amintirea celor pe care i-a cunoscut.
Suntem alaturi de tine!
[...] domnul acesta scrie ca un corporatist. prost. dar intelege. intelege ca la o inmormantare oamenii setati asa ajung [...]