Am revenit in Golful Mexic, la bordul lui VV. In mare aceiasi oameni care plutesc pe aceiasi apa in aceiasi cutie de metal.
Pentru mine insa exista niste diferente:
· Pozitia scaunului meu din camera instrumentelor s-a schimbat; se afla pe diagonala, in celalalt colt al camerei;
· In locul celor 16 LCD-uri acum trebuie sa ma lupt numai cu 2 (este adevarat de dimensiuni sensibil mai mari).
Insa nu acestor lucruri vreau sa aloc aceste randuri. Vreau sa scriu despre Haiti.
In Haiti a fost un cutremur care a lasat in urma multe victime si pagube materiale. Mass-media, bucuroasa ca in sfarsit poate crea reality show-uri cu oameni care plang si sunt acoperiti de sange, prin imagini socante, a sensibilizat opinia publica de pretutindeni. Astfel ajutoare materiale si financiare au inceput sa curga inspre America Centrala.
In urma cu mai bine de o saptamana o stire aparte a fost integrata in suita informatiilor din lumea petrolului la care avem acces: echipajul de pe S si-a donat banii destinatati achizitiilor de echipamente recreative (12.600 EUR) unui ONG dedicat sinistratilor din Haiti.
La numai o zi de la aceasta veste echipa responsabila cu gestionarea banilor de recreere a echipajului nostrum lanseaza un sondaj de opinie: vrem sau nu sa donam banii nostrii pe un an de zile (2500 USD) sinistratilor din Haiti?
Pe lista lasata la vizier, mai mult sau mai putin anonim, s-a votat. Optinunile echipajului aratau ca 55% din cei si-au exprimat parerea NU doreau sa trimita banii in Haiti. Motivul? Avem prea multe echipamente stricate in sala de sport si banii ar putea fi folositi pentru noi.
Exact in ziua in care votul expira, DN vine la mine cu o lista nominala sa ma intrebe daca doresc sau nu sa donam banii. I-am spus ca am votat déjà si ca raspunsul meu este NU. Nu intelegeam de ce nu s-a folosit lista de la vizier pentru a centraliza rezultatele.
La sfarsitul zilei am constatat fara surprindere ca eram singurul care era trecut cu NU pe lista nominala. Toti colegii mei devenisera intre timp filantropi.
Astfel, al doilea vot, cel cu strigare nominala, a adus companiei rezultatut dorit de departamentul de Relatii Publice: flotei CGGV ii pasa de America Centrala.
Evident ca am inceput sa aud soapte ale unor colegi americani care se intrebau retoric ce fel de om sunt daca nu imi pasa de necazul altora.
Cu sau fara drame umane, timpul pe vapor se scurge la fel. O data la 5 zile imi spal rufele. De fiecare data cand scot din uscator rufele altuia le imparutesc ca si cum ar fi ale mele. Nu spun la nimeni cine este anonimul care isi dedica 5 minute pentru alt coleg. Sunt singurul care nu arunca grabit hainele altuia botite.
Majoritatea colegilor mei dorm linistiti stiind ca si-au strigat, ca la o nunta cu lautari, generozitatea.
E mai simplu sa ajuti oameni pe care nu ii cunosti, cu bani care nu sunt ai tai, decat sa impaturesti tricoul unui coleg care probabil ca nu isi vede capul de treburi.